Izvorul Veseliei

Trenul pleaca din gara. Simt in suflet bucuria de a pleca spre munte - spre aventura de a explora un nou colt al naturii – departe de haosul orasului.
Sunt impreuna cu fetita mea Maria si prietena ei Maia. Le aud chicotind si stiu ca si ele se bucura de aceasta iesire departe de canicula orasului. Impreuna ne-am propus sa exploram imprejurimile pensiunii unde ne vom caza, sa ne jucam cat mai mult...sa alergam..sa cautam zmeura...sa punem cortul....sa facem mici drumetii.....
Fetele sunt dornice sa ne jucam “de-a cautarea comorii”- e un joc dragut – insa eu va trebui sa realizez o harta pe care ele o sa foloseasca in padure pt a cauta “comoara”!

Serile vom spune mici povestioare dragute...initial trebuia sa spun doar eu povesti – insa le-am provocat pe fetite sa inventeze si ele mici povestioare ! Cea care spune povestioara va primi cate un cuvant de la celelalte si pe baza cuvintelor primite va crea spontan o poveste.
Mi-a fugit gandul la anii copilariei mele si la toate joculetele pe care le inventam impreuna cu fratele si verisorii mei....dar tocmai se anunta ca urmatoarea statie e Izvorul Veseliei – ne strangem bagajele si ne pregatim sa coboram!
O masina de la pensiune ne asteapta in fata garii – ne urcam vesele si fetitele se amuza vazand ca soferul are o sapca caraghioasa pe cap!
Am ajuns – coboram din masina si pentru cateva minute ne oprim doar pentru a privi peisajul – e atat de frumos, atata verdeata, se aude sipotul unui rau....in departare se vad crestele muntilor si la baza lor sunt frumoasele paduri pe care le-am vazut si in fotografiile de pe site-ul pensiunii!
Ce noroc am avut ca Maia s-a insanatosit – a avut o indigestie puternica si cateva zile a trebuit sa ia tratament si sa tina un regim alimentar tare strict – medicul i-a spus ca poate pleca in vacanta cu 2 zile inainte. Oricum va trebui sa fim foarte grijulii cu ceea ce vom manca – iar Maia e si alegica la ciuperci !
Ne instalam in camera – fetele sunt bucuroase ca avem in camera paturi supraetajate – Maria a ales patul de sus si Maia e multumita cu cel de jos.
Eu voi dormi confortabil pe o canapea asezata sub fereastra – astfel incat ma voi trezi in fiecare dimineata cu zambetul muntilor.
Dupa ce am mancat o delicioasa supa – am iesit la joaca- iar fetele s-au imprietenit cu 2 baietei cam de varsta lor – Tibi si Radu; au aflat ca sunt verisori si sunt dintr-un oras din nordul tarii.
Dupa 2 zile pline de mici excursioare, jocuri si mult soare – azi se anunta o zi mai putin calduroasa si numai buna pentru o drumetie mai lunga – asa ca ne echipam cu rucsacei si pe la pranz plecam la drum. Ne-am luat la noi apa, un pic de paine, niste legume, doua conserve si niste biscuiti, in plus ne-am luat o mica busola, o lanterna, aparatul foto si pelerinele de ploaie (chiar daca nu s-a anuntat ploaie).
Dupa o jumatate de ora de mers voiniceste intram in padure. Ma bucur sa vad palcuri de mesteceni – e asa luminoasa padurea de mesteacan...si se aud ciripituri de pasarele.
Mergem pe drumul marcat – iar fetele se iau la intrecere – “care dintre ele vede prima urmatorul marcaj” ! Mergem jucaus inca doua ore si ajungem intr-o poienita – aici facem un mic popas pentru un mic picnic. Maia zareste intr-un tufis niste bobite rosii – ne apropiem si suntem bucuroase sa descoperim ca este zmeura – ne punem pe cules. Insa in euforia culesului uitam complet de traseu....de faptul ca se aproie seara si ca in padure se va intuneca mult mai repede.
La un moment dat se aude un zgomot ciudat – par a fi trosnituri de craci...si un soi de mormait....fetele se sperie si se lipesc de mine...si eu sunt destul de speriata...mai ales ca suntem langa zmeuris...si se apropie si seara. Trosniturile se aud din ce in ce mai aprope ....si desi nu se mai aude nici un alt zgomot suntem inghetate de frica.
Le iau rapid pe fete de mana si ne indepartam de zmeuris....aruncand cand si cand priviri in spatele nostru.
Eram sigure ca e un urs....insa nu am rasuflat usurate pentru ca este un porc mistret !
Inima incearca sa iasa din piept cu o viteza uimitoare....gasesc resurse sa fugim si am avut noroc ca mistretul se pare ca nu ne-a vazut....insa cu siguranta ne-a simtit prezenta pentru ca se indreapta spre noi. Nu ma mai gandesc la nimic decat ca trebuie sa scapam cu viata toate trei. Iau fetele in brate si alerg prin maracini, printre ramuri de copaci, nu mai vad nici cerul si nici pamantul doar multe –multe crengi, frunze si maracini – mai aud doar fosnetul frunzisului in jurul nostru....
La un moment dat aud un sipot de apa- daca ne apropiem de rau ne va fi mult mai usor sa regasim poteca si sa ne intoarcem la pensiune. Fetele nu mai spun nimic si stau lipite de mine. Imi e din ce in ce mai greu sa le tin in brate....in cele din urma am ajuns la rau si intru cu picioare le apa de gheata a raului. Simt acele de gheata cum imi patrund picioarele....imi patrez cu greutate echilibul pe pietrele raului....l-am travesat si continui sa merg de 20 minute fara sa ma uit in spate....20 de minute care mi-au parut ca 20 de ore de mers.
Ma opresc pentru o secunda pentru ca simt un junghi foarte puternic in spate...le las pe fetite jos si continuam sa mergem aproape alergand spre un copac pe care am zarit de la distanta marcajul ...un pic ne-am mai linistit..
Deja zarim acoperisul pensiunii...simt ca-mi creste inima de bucurie....suntem in viata si altceva nu mai conteza.
Ajungem la pensiune –intram in camera si ne imbratisam si pupam...ne strangem in brate si stam asa cateva minute....
La un moment dat imi dau seama ca am spatele intepenit si picioarele inghetate si inca ude....e bine ca fetele sunt foarte putin zgariate...in rest sunt bine.
A urmat o noapte cu dureri serioase de spate ...si dimineata nu am mai putut sa ma dau jos din pat....cu toate astea am zambit fericita ca suntem in viata !
Fetele au fost foarte dragute si mi-au adus un ceai de la doamna care avea pensiunea si s-au jucat cuminti in camera. La pranz cand s-a incalzit am reusit sa ma ridic din pat si am iesit afara toate trei. Inca aveam dureri si ma deplasam cu greutate – dar o gura de aer de munte imi va face tare bine.
Fetele s-au intalnit cu Tibi si Radu – sigur ca le-au povestit aventura noastra de cu o zi inainte si apoi s-au jucat “BABA OARBA”.
Parintii lor au auzit povestea si au venit ingrijorati spre mine. Eram tare bucuroasa sa stau linitita sa privesc natura si sa ma bucur de jocul copiilor...nu prea imi ardea de povestit...si nu-mi placeau parintii baietilor...foarte insistenti si daca la inceput am discutat despre excursia noastra cu peripetii – in 10 minute discutia s-a indreptat spre politica ! Nu stiam ce sa fac – sa le iau pe fete si sa plecam la plimbare – desi nu ma simteam in stare de asta, sa mergem toate trei in camera..sau sa fac compromisul de a asculta povesti care nu ma intereseaza...pentru ca oamenii s-au ambalat in discutii politice si mai mult de atat s-au mai alaturat inca 2 pensionari.
Am reusit sa fac abstractie de discutii....si usor usor m-am extras din grup...
A doua zi urma sa ne intoarcem acasa si sa ne bucuram ca ne intoarcem cu bine...dupa cateva zile frumoase petrecute in natura, la munte, departe de haosul orasului...si cu ceva in plus – amintirea unei aventuri de neuitat si cu final fericit.