Respiraţia este însuşi surâsul şi victoria vieţii în noi

superb articol
http://www.jurnalul.ro/opinii/editorial/vindecatorul-ascuns-in-respiratia-noastra-568018.html

"Când inspirăm, acceptăm ceea ce vine, ceea ce intră în noi o dată cu aerul. Când inspirăm, nu intră doar aer, nu-i doar un gol în aerul acesta, cât aducem în interiorul nostru, în trup, o întreagă lume. O lume în care vieţuiesc gânduri, idei, emoţii, unele fericite, altele nefericite, unele frumoase, altele urâte! Prin inspiraţie acceptăm. Permitem să intre în noi lumea nevăzută, ascunsă în aer. Prin expiraţie, îi permitem aces­tei lumi să plece. O lume ne­vă­zută, pitită în aerul pe care-l respirăm, vine şi pleacă şi, prin acest du-te/vino, recunoaştem sau ne amintim şi acceptăm că schimbarea este tot ce nu se schimbă. A accepta natura existenţei înseamnă a accepta, înainte de orice, să respiri corect.
Noi nu respirăm profund pentru că nu acceptăm existenţa aşa cum este, cum vine, cum se întâmplă. Nu mai aducem întreaga lume din aer în noi şi, pentru că ea rămâne undeva, suspendată şi blocată în inconştient, respirăm superficial. Respiraţia superficială este doar o consecinţă a neacceptării.
O simplă respiraţie corectă, pro­fundă înseamnă acceptarea exis­ten­ţei aşa cum este ea, iar con­se­cin­ţe­le se ma­nifestă, deopotrivă imed­iat, prin calmarea emoţională, cât şi în timp, prin rearanjarea evenimentelor vieţii.
Cel care înţelege că respiraţia co­rec­tă este un mare „da” spus vieţii, aşa cum este ea, un prim şi grandios act de acceptare a experienţelor, o ac­ceptare a schimbării, ca mecanism neschimbător al existenţei, se va bu­cu­ra într-o zi să vadă viaţa cu ochi noi.
Suntem întregi când trăim sen­ti­­mentul că respiraţia este un fel de a lăsa existenţa că curgă firesc, ca un râu. A permite emoţiilor, gândurilor, eve­nimentelor, oamenilor, naturii şi obiectelor să fie ce sunt şi să-şi joace ro­lurile corect în experienţa vieţii în­seamnă a le accepta printr-un act de respiraţie"